Poem

I know I’ m not a perfect girl

And this is not a perfect world

If you always follow your dream

You may someday get esteem.

This is what I have learned from you

Now I know what I’ve got to do

Everything must come from the heart

Think about that, right from the start.

I use to imagine your smile

And dream about it for a while

I think your voice is wonderful

I believe your eyes are magical.

You keep my attention alive

And sometimes you help me survive

When I’m sad I listen to your song

You make me feel like I belong.

Platonic

As vrea s-am doar o clipa de liniste profunda
Sa nu mai simt ca pe pamant sunt doar o muribunda.
Ma-ndrept fara vointa catre-un abis demonic
Si orice sentiment uman mi se pare platonic.

Captata sunt de umbrele tristetii

Captata sunt de umbrele tristetii
Nimic nu pare sa mai aiba sens
Suntem mereu supusi unor restrictii
Si unor suferinte far' de-nteles.

M-astept la orice de la asta viata
Nimic nu va mai fi ce-a fost odata
In suflet nu mai port nicio speranta
Voi indura soarta ce mi-a fost data.

Prabusire ...

Sunt inger prabusit, fara speranta
Nici aripi nu mai am ca sa mai zbor
Doresc sa fi trait o alta viata
Suflarea mi se stinge, o sa mor.

Sumbru ...

Sumbru ... totul in jurul meu mi se pare asa.
E ca si and lumea intreaga si-ar fi pierdut esenta. Nimeni nu mai cunoaste adevaratele valori ale vietii, nu mai stie cum sa pretuiasca sentimetele pure. Oamenii se urasc intre ei, se distrug, isi arunca niste vorbe lipsite de sens, de relevanta, de intelepciune ...
Si parca acum toti incep sa devina transparenti, sa se tranforme in niste spirite ... care se afla in cautare de ... nimic ...

Abis ...

Uneori simt cum se crapa pamantul de sub picioarele mele si cum ma prabusesc intr-un abis nestiut de mine, un abis al pierzaniei.
Atunci, parca toate gandurile mele fug si imi lasa mintea prada intunericului. Apoi incep sa ma desir ca un pulover zdretaros si ros de molii. Mainile si picioarele mi se frang, chipul incepe sa se descompuna. Raman ... fara nimic ...

Bestia

Uneori am senzatia ca sunt precum un microb si ca toti incearca sa ma elimine.
Cateodata nu sunt luata in serios, desi stiu ca ceea ce spun se bazeaza pe argumete solide.
Alteori sunt luata peste picior si culmea, de niste oameni care nu sunt deloc superiori mie.
La un moment dat, vor face cunostinta cu Bestia ...

Regres ...

Regres ...
Totul e haotic.
Incep toate sa se autodistruga.
Toate iluziile incep sa se naruie, zambetul se sterge, sufletul dispare si el ...
Daca ai putea patrunde acolo, in el, ai vedea un adevarat masacru ... sentimentele se lovesc intre ele, se agita, se ciocnesc ...
Peretii inimii mele nu mai rezista; incep sa se descompuna ...
Si nu va mai fi nimeni care sa ii refaca ...
O sa ajung la un moment dat sa nu mai stiu de mine, sa mi se para ca sunt o epava, sa imi doresc sa dispar ... pentru totdeauna!

Umbra ...

Umbra este adanca
pentru cei care vor
intr-adevar sa o vada.
Te cuprinde incet.
Odata ce te afunzi in ea,
toata lumea ta interioara
se intuneca
si apoi se descompune.
Demoni sunt pretutindeni.
Ei te asteapta
dincolo de barierele luminii.

Inger pierdut ...

Inger pierdut, aripile iti sunt frante;
Te-ai prabusit intr-un abis macabru
Nu mai gasesti puterea de-a merge inainte,
Moartea te va cuprinde; vei deveni un astru.

Pasesti in intuneric, umbra ti se largeste
Fortat esti sa iti accepti cruda soarta
Simti lumina din suflet cum ti se risipeste
Esti gol pe dinauntru si inima ti-e moarta.

Cateodata ...

Cateodata sunt prea tacuta, prea retrasa, desi nu ar trebui sa fiu asa.
Alteori, nu ma mai opresc din vorbit si ajung sa ii enervez pe cei din jur cu acest lucru.
Cateodata nu suport niciun zgomot sau nu doresc sa vad pe nimeni.
Alteori dau drumul tare la muzica si incep sa cant ca si cand galagia pe care o fac, m-ar elibera de o oarecare stare ce imi strabate fiinta prin interior.

Daca stau bine sa ma gandesc, zace in mine un vortex al paradoxurilor ... Sunt un fel de soare negru sau un fel de umbra luminoasa ... Nici eu nu stiu exact ce sunt ...

Nu pot!

Nu pot sa fac pasul asta, nu pot sa o iau de la capat ... Pur si simplu NU POT!
Probabil sunt mai lasa decat credeam.
Daca m-ai vedea acum, te-ai enerva teribil si mi-ai zice: "Copila, trezeste-te! Revino-ti!".
Dar nici macar nu mai esti aici ...
La naiba!!! Am ajuns o umbra. Nu ma mai recunosc. Parca mi-ar fi smuls cineva sufletul si l-ar fi terfelit prin mizerie si suferinta ...

Eu si Iona

Ma aflu in deplina singuratate sufleteasca ...
Ma chinuie, ca si pe Iona, dorinta de a renaste.
Daca s-a intampla acest lucru, cu siguranta mi-as trai noua viata cu mai multa intensitate si cu mai putine temeri. N-as mai fi atat de naiva si as pune un gratar la intrarea in sufletul meu ca sa nu intre nimeni cu cutitul in el.
Dar, cum acest lucru nu se poate intampla, o sa imi traiesc in continuare viata asta mizerabila ce mi-a fost data si probabil ca o sa sufar iar si iar din cauza unor lucruri sau a unor oameni ce poarta in suflete prea multa rautate.
Si o sa continui sa imi umplu mintea cu ganduri sumbre, simboliste. O sa imi afectez in continuare sufletul cu diferite emotii demonice sau dorinte macabre. Poate asa il eliberez de trupul in care este captiv si il las pe acesta sa paseasca in ... inexistenta ...

Prea multe ...

Imi sprijin capul in maini si oftez ...
E totul pierdut, nu mai sunt sperante ...
NU voi mai iubi nicicand!
S-a mai frant o bucata din inima mea ...
In curand nu o sa mai exist, cred. Ma macina prea multe ganduri, am prea multe sentimente... practic, prin tot ceea ce fac sau simt ma distrug pe mine ...

Regrete ...

Zi de zi ma lupt cu mine insami ... port o lupta interioara prin care imi impun sa supravietuiesc crudului destin ce mi-a fost dat...
... si o sa ajung intr-un punct in care nu o sa mai pot lupta, in care nu o sa ma mai pot salva ...
O sa ajung la capat de drum si o sa astept sa mi se scurga din vene ultimul strop de viata, ultima farama de speranta ...
O sa fiu un nimeni intr-o lume de nimicuri.
Atunci, cand clipa va veni, o sa imi asez capul pe perna si voi varsa o ultima lacrima si aceea va fi pentru ca nu am reusit sa simt iubirea strabatandu-mi fiecare parte din trup, pentru ca nu m-a cuprins inca flacara pasiunii, pentru ca nu i-am putut simti langa mine trupul in fiecare dimineata ...
O sa mor pustiita, dezgolita de sentimente pozitive ... Mintea o sa imi fie intunecata de prea multe ganduri si obrajii invadati de prea multe lacrimi ...
Am trait o viata solitara ...

Singura ...

Singuratatea ma macina. E singurul lucru de care ma tem cu adevarat.
O sa fiu gasita zacand, sugand ultima picatura din viata, undeva pe o alee intunecata la o ora tarzie si stand culcata pe pamantul rece.
Si o sa fiu singura, fara nimeni langa mine care sa isi doreasca sa raman in viata, care sa strige dupa ajutor...
Nu o sa fie nimeni care sa imi ofere un ultim sarut...

Fara cuvinte ...

De ce uneori nu zici nimic?
Uneori formulezi propozitii prea scurte. E ca si cum ti-ai limita discursul. Ar trebui sa spui totul asa cum iti vine in minte, fara sa ascunzi anumite lucruri de mine.
Cateodata vorbesti astfel incat ma faci sa cred ca exista vreun mesaj codat pe care il pui cu grija in vorbele tale si pe care ai vrea sa nu il decodific ...
Ar trebui sa ai incredere in mine.

Cand nu esti tu...

Cand nu esti tu, sunt numai umbre in jurul meu. Cand petrec ceva timp vorbind cu tine, parca sunt altcineva, parca ma vindec de sentimentele incarcate de intuneric ce imi bantuie uneori mintea si inima.
Chestia ciudata e ca mi-ai intrat in suflet si nu pot sa te scot deloc de acolo. Nici daca as incuia toate amintirile cu tine intr-un dulap pecetluit cu mii de incuietori.
Crede-ma ca am incercat asta odata si nu a mers... E asa de ciudat modul in cre mi te afisezi in fata ochilor de fiecare data cand am nevoie de cineva care sa ma asculte... E doar o simpla iluzie, dar, chiar si asa, ma ajuta sa merg mai departe...

Stai! Ce tot spun eu aici?!
Iubirea e platonica...nici nu stiu de ce mai vorbesc despre ea. Eu eram cea care statea impotriva ei. A trebuit sa apari tu si sa darami zidul ala din fata mea care ma mentinea intacta.
Acum m-a lovit iubirea asta ciudata, de care nu mai pot sa scap...