Cantecul Melaniei

"Oare voi avea vreodata curajul sa ii spun ce simt pentru el?"
Aceasta este intrebarea pe care Melania si- o punea in fiecare zi a saptamanii, in fiecare secunda si asta de cand l- a cunoscut pe Tudor. Nu se gandea ca va ajunge sa se indragosteasca de un baiat in felul acesta. Isi umpluse jurnalul de cantece de dragoste, pe care, bineinteles le scrisese pentru el. Ajunsese sa ii placa la scoala chiar mai mult decat ii placea inainte, acest lucru datorandu- se pasiunii ei pentru Tudor.
Intr- o zi, inima i se franse in doua. Aflase ca Lena, o colega de clasa, era prietena lui. Acest fapt tulbura echilibrul sufletesc al Melaniei. Se decise sa cerceteze valoarea de adevar a acestui fapt pe care il luase la cunostinta. Si ce sursa de informare este mai buna decat insusi Tudor? El era singurul care ar fi spus adevarul. Era totusi o intrebare dificila si ii era teama sa nu fie putin indiscreta. Stia, totusi, ca Tudor era un baiat de incredere si ca ar fi fost putin probabil ca el sa nu doreasca sa ii raspunda. Isi lua inima in dinti si il chestiona.
„ Avem o legatura mai speciala.” Acesta fu raspunsul lui Tudor. Daca stai sa analizezi aceasta afirmatie realizezi dupa scurt timp ca o legatura speciala inseamna acelasi lucru cu relatie. Ce mai era de facut acum? Se parea ca se avantase intr- un taram care deja fusese ocupat de respectiva „ Lena”, care parea ca nu dorea sa se lipseasca de drepturile de proprietate.
Miercuri avea o ora de muzica. Cand ii veni randul sa cante, lua chitara in mana si ii spuse profesorului: „As dori sa cant o melodie compusa de mine pentru cineva deosebit, care din pacate, are o legatura speciala cu altcineva.” Imediat ce auzi versurile cantecului, toti ramasera uimiti, in special Tudor. Erau niste versuri minunate puse pe o melodie linistitoare. In ochii Melaniei incepusera sa isi faca aparitia niste lacrimi argintii. Interpreta cantecul cu suflet, mai ales pentru ca vroia ca acesta sa provoace o reactie.
Dupa ora, Tudor veni la ea si ii spuse: „ Frumos cantec! Imi pare rau, totusi, pentru ca suferi. Baiatul pentru care ai scris cantecul trebuie sa fie orb. Nu oricine are privilegiul de a- i fi dedicate astfel de cantece. Pacat de el ca nu stie sa aprecieze asemenea valori.”
Drept raspuns, Melania ar fi zis: „ Pentru tine am scris cantecul”, insa nu a facut asta, raspunzandu- i: „ Nu- i nimic. Am vrut doar sa stie ce simt eu pentru el. Acum a aflat.”
„ A aflat? intreba Tudor curios. E de la noi din clasa? Il cunosc?”
Melania fugi de indata. Nu dorea ca cel pe care il indragea sa isi dea seama ca despre el era vorba in cantecul ei.
„Melania, stai! Spune- mi, te rog!”
Melania alerga pana la poarta scolii, unde se opri brusc, ochii fiindu- i navaliti de lacrimi. Isi dadu seama ca, poate nu facuse cea mai buna alegere cantand acel cantec. Acum era rapusa de prea multe emotii. Isi sterse ochii de lacrimi si se indrepta spre casa. Daca ar mai fi participat si la celelalte ore, cu siguranta ca intrebarile lui Tudor ar fi continuat.
Abia putu dormi in noaptea aceea. Avea in minte doar chipul lui si vorbele pe care i le spusese.
A doua zi, la scoala, gasise un bilet pe banca in care scria: „De ce ai plecat asa brusc ieri de la scoala? E vorba despre mine, nu? Eu sunt cel caruia i- ai dedicat cantecul? Vreau sa vorbim. Spune- mi adevarul! In pauza- pe hol- langa baie. Sa vii acolo.”
Biletul era de la Tudor. Dupa ce il terminase de citit se uita in spate, la banca lui. Acesta ii repeta: „Sa vii acolo”.
Se suna de iesire si Melania se indrepta spre locul de intalnire. Era un spatiu mai retras langa baie unde puteau discuta.
- Buna, Tudor! saluta ea pe un ton linistit.
-Eu sunt acela, nu?
Melania dadu afirmativ din cap.
- Si cea cu care ai crezut ca sunt e Lena, nu- i asa?
- Am auzit ca Lena e prietena ta. Adica, stai tot timpul cu ea si mi- ai spus ca aveti o „legatura speciala”. Nu stiu de ce am cantat acel cantec.
El o lua apoi de mana si i- o stranse cu putere.
- Melania, daca nu ai fi cantat, nu mi- as fi dat seama cat de mult tii la mine. Eu nu sunt iubitul Lenei. Ea imi e o prietena foarte buna, nimic mai mult. In ceea ce te priveste pe tine, pot sa spun doar ca ma simt deosebit de onorat sa fiu inspiratia ta.
Tudor zambi si o imbratisa brusc pe Melania.
- Asta e tot ceea ce mi- as fi dorit sa faci! spuse ea.
- Te multumesti doar cu atat? intreba el mirat.
- Esti dispus sa imi oferi mai mult? replica Melania.
- Pentru inca un cantec, da.
Cei doi isi zambira reciproc si se indreptara spre clasa, tinandu- se de mana.