John si Caitlin

EL: Simt ca imi ascunzi ceva.
EA: De ce crezi asta? Tie nu as putea sa iti ascund nimic. Esti prietenul meu cel mai bun.
EL observa ca EA isi lasa privirea in jos si ofta usor.
EL: Spune-mi! Vreau sa stiu. Da-mi carnetelul! Sunt sigur ca ai consemnat fiecare detaliu acolo.
EA incearca sa se impotriveasca, dar El sfarsi prin a-i lua carnetelul pe care il strangea in mana dreapta. EL il deschise si citi. Observa ca paginile lui erau umplute cu versuri.
EL: Nu mi-ai spus niciodata ca scrii versuri.
EL zambi. Apoi citi ultima poezie scrisa si dupa ce termina, se opri brusc cu privirea asupra versurilor. Le mai lectura o data si apoi ochii lui se orientara catre ochii ei. Citi cu voce tare poezia.
EL: " Sunt martora venirii noptii invaluite-n soapte.
Ma ratacesc prin visele in care- mi esti aproape.
Mi- e teama sa- ti marturisesc, dar dragostea mea- i mare.
Tu nici nu vezi cat te iubesc si asta chiar ma doare.
Priveste- ma in ochi adanc si spune-mi tot ce simti.
Nu voi rosti niciun cuvant, buzele- mi sunt cuminti.
Deschide- ti inima, nu maine, ci azi, cat sunt cu tine.
De maine nu stiu ce va fi, dar azi esti langa mine."
Imediat ce EL termina de citit aceste versuri, EA ii lua carnetelul din mana si fugi. EL o urma.
EL: Caitlin, asteapta!
EA se opri din drum si isi intoarse privirea inlacrimata catre EL.
EL: Imi pare rau... De ce nu mi-ai spus? De ce ti-a fost teama?
EL ii mangaie chipul stergandu-i cateva lacrimi.
EA: N-am vrut sa te pierd... n-am vrut sa stric toata prietenia noastra. Nu as fi vrut niciodata sa afli. John...
EL: Opreste-te! Nu mai spune nimic!
Intre cei doi se instalase un moment de liniste. Ramasera privindu-se si lasandu-si ochii sa vorbeasca intr-un limbaj cunoscut doar de ei. Apoi, sub privirile enigmatice ale lunii, EL ii cuprinse mana si, apropiindu-se de ea, isi lasa buzele moi sa se armonizeze cu ale ei sub forma celui mai tandru sarut.
EL: Caitlin, si eu te iubesc!