Departe de tine...

Intr-o zi, ea primeste o scrisoare de la el, in care acesta ii povesteste urmatoarele vorbe:

" Daca as putea, as pluti pe norii argintii ca sa ajung la tine, sa iti revad chipul ce mi-a provocat mereu atata fericire, dar...nu pot...si stau aici, singur, intr-un colt al camerei mele si te veghez cu gandul, caci aproape nu iti pot fi. De atatea ori imi reprosez ca nu ar fi trebuit sa te las sa pleci...as fi putut sa te strig, sa iti strang puternic mana si sa te implor sa ramai. Daca as da timpul inapoi exact asta as face: m-as aseza in genunchi si te-as ruga din suflet sa stai langa mine, sa iti simt inima batand langa a mea. Poate ca te intrebi de ce ti-am scris tocmai acum, dupa un an de zile, insa iti marturisesc sincer ca, pana acum nu am avut curajul necesar sa pun scrisoarea in cutia postala. Am scris nenumarate randuri pentru tine, insa am fost las, mi-a fost si imi este teama de cum vei reactiona. In fiecare zi, la fiecare secunda ma gandesc la tine si, fara sa imi dau seama cu adevarat, nevoia de a te avea aproape incepe sa isi faca simtita prezenta. Daca te-as putea avea inapoi, daca as putea sa-mi mai trec inca o data mana prin parul tau de culoarea alunei, ce mirosea a iasomie, a primavara..., sa iti cuprind palma intr-a mea si sa simt cum mainile noastre se potrivesc atat de bine, incat legatura ce s-a stabilit intre noi ne protejeaza si ne face invincibili. Ar mai fi multe de spus, insa o sa inchei aici. Daca ai primit scrisoarea mea, te rog sa te gandesti la ceea ce am mentionat in cuprinsul ei si la noi, asa cum eram candva...doi porumbei ce strabateau aleile vietii impreuna... "

Dupa ce citeste scrisoarea, ea ramane profund emotionata si se grabeste sa ii raspunda:

" Inima mea are inca aripi si acesta este un lucru de care sunt absolut sigura. Si acum am in fata ochilor chipul tau angelic, ce mi-a adus bucuria vesnica si mi-a dat puterea de a cunoaste absolutul. Simpla ta existenta este unicul lucru care imi mai sporeste bataile inimii si traiesc mereu impresiile si amintirile avute impreuna. Am o sete puternica de a ma intoarce in trecut, la ziua in care ne-am cunoscut, sa ma revad prin prisma ochilor tai albastri si senini, pe care ar fi gelos pana si cerul, care cu splendoarea sa cucereste sufletele tuturor si imbraca intregul tinut precum un acoperamant de cristal albastru. Nu stiu cum ar fi fost viata mea, daca nu as fi trait acele momente pline de fericire alaturi de tine. Asa cum stii, inainte de a pleca ti-am spus si motivul pentru care am facut acest lucru. Daca as mai fi ramas, dragostea noastra nu ar fi putut fi niciodata o parte din sfera verificabila a realitatii. Aveai atatea datorii fata de familia ta, trebuie sa ii intretii si eu, daca te-as fi luat departe, cu mine, as fi condus la distrugerea traiului decent pe care il duc acum, datorita tie. Saracia este cel mai dureros lucru care poate distruge o casnicie perfecta. Numai iluzia destramarii iubirii noastre m-a dus la disperare, insa circumstantele au fost de asa natura incat am preferat sa renunt la propria mea fericire, pentru a nu iti rapi privilegiul de a-ti ajuta familia. Responsabilitatile sunt pe primul plan, sau cel putin asa ar trebui sa fie in cazul tau. Desigur ca, daca m-ai intreba daca as dori sa fim din nou doi porumbei ce strabat impreuna aleile vietii, asa cum ai scris si tu in scrisoare, care, de altfel m-a incantat intr-un mod deosebit, as afirma cu placere ca as fi in totalitate de acord, deoarece dragostea ce ti-am purtat-o va ramane vesnica si flacara pasiunii ce a luat nastere in sufletul meu nu se va stinge niciodata si nici nu va fi inlocuita de alta. Sper sa fi adus argumente credibile pentru ca tu sa fi inteles ca, de fapt, te iubesc cu adevarat, insa nu putem trai si valorifica dragostea noastra decat intr-un plan al propriei imaginatii.

A ta pentru totdeauna,..."