Despre tine...despre noi...

Abia acum constientizez cat de mult am putut sa tin la tine, abia acum, cand nu mai suntem asa cum eram odata. A venit ea si mi-a rapit ultima suflare, lasandu-ma fara spiritul profunzimii si fara bucuria cu care traiam fiecare conversatie a noastra. Stii ce era frumos? Iti puteam spune orice, caci tu nu te plictiseai ascultand vorbele mele si ma sfatuiai ca un prieten bun ce imi devenisesi. Ma intreb daca, ar fi fost altfel daca nu ti-as fi spus ce simt cu adevarat, daca nu m-as fi uitat la ochii tai albastri cu atata pasiune si dorinta de a-i descoperi cu intensitate. Recunosc ca, macar am avut privilegiul de a te cunoaste altfel decat au facut-o ceilalti, stiind fiecare trasatura morala a ta si fiecare insemnatate a gesturilor tale. Am descoperit ca avem pasiuni comune si visuri ce tindeau spre indeplinire. Dar, cum in viata nu e totul asa cum ne dorim, pot spune ca, desi am vrut cu desavarsire sa iti simt caldura trupului, strangandu-te macar pentru o secunda in bratele mele, nu mi-a fost indeplinit acest vis. Deseori, ma visam stand sub lumina argintie a lunii asteptandu-te, insa tu nu ajungeai niciodata. De multe ori imi spun ca nu va fi nimic intre noi, insa inima mea refuza cu desavarsire sa creada acest lucru, mai ales dupa ce tu ai fost singurul care i-a redat speranta de a iubi si de a isi construi iluzia prezentei ei langa a ta. Se pare, insa, ca ratiunea trebuie sa invinga simtirea, in cazul meu, si, desi imi este greu, voi incerca sa ma schimb, sa imi traiesc viata asa cum trebuie, fara a mai avea aceasta dorinta de a te avea aproape. Un lucru nu il voi putea schimba si anume, setea de a ma intoarce in trecut si de a incerca sa rememorez chipul tau in toata splendoarea lui ce va ramane eterna.