Totusi, povestea urmatoare ar putea contrazice oarecum ideea exprimata in fraza de mai sus.
E vorba despre un el si o ea. El, din Bucuresti. Ea din Targoviste. O singura atingere a fost suficienta pentru ca intre ei doi sa se aprinda o scanteie puternica.
Intr-o zi, ea mersese la Bucuresti impreuna cu cativa prieteni pentru a face cumparaturi. Era soare afara si acest lucru o incanta, deoarece putea sa poarte bluza cea noua pe care prietenul ei i-o oferise de ziua ei. Cand o vazu imbracata asa, acesta era incantat si ii facuse o multime de complimente. Ea i le accepta si pornise impreuna cu el si alti doi prieteni de-ai lor, spre gara, de unde aveau sa ia trenul spre Bucuresti.
In tren, era o aglomeratie de nedescris. Ajunsi in compartiment, au fost surprinsi sa vada ca nu erau singuri. Acolo mai era un baiat care citea dintr-un ziar, fiind foarte concentrat asupra articolelor acestuia. Se asezara si ei pe banchete, ignorandu-l total pe acel tanar.
Chipul lui nu se putea vedea foarte clar, datorita faptului ca era afundat in cuprinsul acelui ziar. Ea nu parea deloc interesata sa se uite pe geam pentru a observa privelistile, putandu-se observa pe fata ei plictisul.
Pentru a nu ma fi plictisita, le propusese prietenilor ei sa joace impreuna un joc.
Asa ca, s-au apucat sa joace fazan, litera cu care trebuia sa fie format primul cuvant fiind F.
- Furtuna! spuse Radu, prietenul ei.
- Namol! continua Maria, amica ei.
- Olarit! zise iubitul Mariei, Silviu.
- Itinerar! adaugasera apoi Ea.
Acum era randul iubitului ei, din nou:
- Artar!
- Arme! zise Maria.
- Mereu! o urma Silviu.
- Oh, eu trebuie sa zic un cuvant ale carui prime litere sunt EU. Habar nu am.
- Eucalipt! striga tanarul misterios ce se afla in aceeasi cabina cu ei, dand apoi ziarul la o parte si lasand astfel sa i se vada chipul.
Pentru un moment, ochii Ei ramasesera atintiti asupra chipului Lui. Ii parea atat de cunoscut, ca si cand l-ar mai fi intalnit...
- Chipul tau...spuse Ea, uimirea putand fi sesizata pe fata Ei.
- Ce e in neregula cu chipul meu? intreba El, curios.
- Imi este atat de familiar. Ca si cand l-as mai fi vazut...poate am facut-o in vis, nu stiu...
- Ne continuam jocul, sau nu? zise deodata iubitul Ei. Acesta parea sa fie furios, acest lucru putand fi demonstrat si de tonul cu care rostise acea replica.
- M-am cam pictisit de el. As vrea sa admir peisajul, adauga Ea.
(- Mai degraba chipul acestui baiat necunoscut! isi spuse Maria in gand. Ce-o fi cu ea?)
Din cand in cand, Ea isi arunca privirea asupra tanarului misterios care statea pe bancheta de vis-a-vis, chiar in fata ei.
Era ciudat. Tare ciudat! De ce i se parea atat de cunoscut chipul Lui? Se intreba daca nu cumva l-a mai intalnit.
(- O fi vreun fost coleg din scoala generala, nu stiu. Dar...daca e ceva legat de destin? Daca mi-a fost sortit sa il intalnesc aici?). Aceste intrebari erau pretutindeni in mintea ei, insa nu parea sa gaseasca raspuns la niciuna.
Trenul ajunsese in Bucuresti si ei trebuiau sa coboare. In timp ce se dadeau jos din tren, Ea observa ca El era chiar in spatele ei. Intorcandu-se, acesta ii oferise un zambet sublim si ea, la randul ei, facuse acelasi lucru. Parca nu ii mai pasa de cei din jur, nici macar de prietenul ei, care o tinea strans de mana. Ar fi vrut sa isi ia mana dintr-a lui si sa se duca langa tanarul cu zambet fermecator.
Probail ca inca visa, insa era vremea sa deschida ochii, caci gelozia iubitului ei era tot mai evidenta. Nu stia pana atunci ca acesta e gelos, insa in acea zi aflase mult mai multe despre caracterul lui.
Ajunsi la magazin, fetele o luara intr-o parte si baietii in cealalta.
- Oh, eu ma duc sa ma uit la raionul cu sampoane, zise Maria, lasand-o pe Ea la cel cu alimente.
Inca se mai gandea la El, la acel chip desavarsit si...familiar. Inca nu gasise raspunsurile la intrebari. Spera doar ca destinul sa i-l mai aduca in cale.
Mergand prin magazin si uitandu-se la dulciurile de pe raft, observa ca printre ele se afla si ceva care ii placea enorm: o ciocolata cu visine. Era ultima, asa ca se repezi sa o ia si apoi o puse in cos. Se gandea ca o putea imparti cu prietenii ei. Cu siguranta i-ar fi facut fericiti, aducand aceasta savoare dulce pe buzele lor.
Vroia sa se indrepte catre celalalt raion, cand, accidental isi ciocnise carutul de cumparaturi de cel al altcuiva. Isi ridica privirea, dorind sa isi ceara scuze pentru neatentia de care daduse dovada.
- Tu...spuse Ea.
- Eu...se auzi vocea celuilalt.
- Dar...
- Si mie imi face placere sa te vad din nou. Dupa zambetul pe care mi l-ai oferit cand te-ai dat jos din tren am ramas uluit si...vroiam sa il mai zaresc din nou.
Era chiar El. Era ciudat, asa de bizar incat ii parea ca e un vis. Ea nu putea sa creada ca il revazuse tocmai pe cel al carui chip o fermecasera cu adevarat.
- Imi cer scuze pentru...
- Nu-i nimic. Se mai intampla. Eu sunt Catalin.
- Eu sunt Oana. Imi pare bine de cunostinta.
- Ce ciudat sa ne intalnim aici.
- Chiar imi pare bine ca te-am revazut, zise ea cu zambetul pe buze.
- Vezi? Asta imi place la o persoana! Zambetul! adauga el si apoi zambi si el. Am vazut ca esti foarte atasata de acel baiat, spuse el aratand spre Radu.
- Oh, Radu e iubitul meu. Desi nu ii plac cumparaturile, a fost destul de amabil sa ma insoteasca.
- De unde esti? intreba el curios.
- Din Targoviste. Tu?
- De aici, din Bucuresti. Am fost in vizita la matusa mea la Targoviste.
- Am luat ciocolata aceasta. Vrei sa o impartim? spuse ea deodata.
- Da, desigur. Ador visinele. Poate...
- Ce este? Spune!
- Ma gandisem la ceva, la un loc pe care merita sa il vezi atunci cand vii aici, la Bucuresti, dar avand in vedere ca esti cu prietenii tai, o invitatie din partea mea ar fi lipsita de respect.
- Maria! o striga Oana pe prietena sa. Trebuie sa imi faci o favoare. Poti, te rog, sa ma acoperi? Catalin tocmai m-a invitat undeva si as dori sa ii accept invitatia, insa nu pot din cauza lui Radu.
- Nu iti face griji. O sa te acopar.
- Multumesc! Esti o prietena asa de buna!
Acestea fiind spuse, cei doi lasasera carucioarele undeva langa raionul de dulciuri si fugira impreuna spre locul interesant pe care el vroia sa i-l arate ei.
- Suntem aproape. Dar, trebuie sa te leg la ochi. Vreau sa fie o surpriza.
- Ok! Sper sa nu imi faci vreo surpriza neplacuta.
- Nu, stai linistita. Nu sunt genul acela de persoana.
Dupa cateva minute, cei doi ajunsesera la Gradina Botanica si apoi el ii dezlegara ei esarfa cu care o legase la ochi.
- Aici vroiai sa ma aduci? Sa stii ca nu am fost in viata mea si eram tare curioasa sa o vad.
- Este un loc pe care il ador si niciodata nu ma plictisesc sa vin aici. Imi inspira liniste si pace interioara.
Ei intrara apoi in gradina, admirand frumusetea florilor si gustand din parfumul lor puternic si frumos- mirositor.
- Chiar e dragut aici! Iti multumesc ca m-ai invitat. Nu as fi crezut ca ziua de azi se va transforma intr-una placuta, spuse ea dovedind ca este fericita si entuziasmata datorita minunatiilor naturale din acel cadru absolut splendid.
Aflandu-se langa un lac, cei doi s-au oprit sa admire peisajul ce ii inconjura. Ea simtea cum primeste caldura sufleteasca transmisa de el. Era superb ceea ce i se intampla ei in acel moment. Nu credea ca poate fi desprins din realitate, insa era.
Totul in jurul lor era colorat si plin de armonie si acest lucru ii facusera sa zambeasca din nou.
La un moment dat, ea fu surprinsa sa observe ca el ii cuprinse mana intr-a lui. Ii simti atingerea suava si, pentru un moment, crezuse ca niste aripi ii crescura, dandu-i parca putere sa zboare.
Mainile lor se potriveau perfect si ea simtea cum un sentiment de fericire deplina isi facea simtita prezenta in sufletul ei.
Nu mai simtisera pana acum asa ceva. Cu Radu, lucrurile stateau altfel. Il cunostea de cand era un copil si fusesera prieteni buni. Acum erau iubiti, insa dragostea ce o avea pentru el era cu adevarat incomparabila cu ceea ce traia acum.
Un moment precum acesta i-a adus linistea si fericirea si simtamintele lui Catalin pareau sa corespunda cu ale ei.
Sub acel decor paradisiac, miracolul avea sa se intample. Tinandu-se de mana, mergeau atat de apropiati, incat pareau doi indragostiti.
Deodata, telefonul Oanei incepu sa sune, stricand acel moment perfect.
- Oh, Maria mi-a dat mesaj. Trebuie sa ne intoarcem, caci Radu pare sa fie disperat.
- In regula, ne intoarcem.
Cei doi alergara spre magazin, tinandu-se in continuare de mana. Era ca si cand mainile lor vroiau sa fie impreuna, sa se pastreze astfel o legatura puternica intre ei, legatura ce parea ca incepea sa isi puna bazele.
Ajunsesera la magazin chiar inainte ca Radu sa devina prea ingrijorat.
- Uite! Acesta este id-ul meu de messenger. Poate mai vorbim. Chiar mi-a facut placere sa te intalnesc! zise Oana, inmanandu-i o hartiuta pe care scrisese id-ul.
- Si eu vreau sa mai vorbim. Esti o persoana cu adevarat uimitoare.
Acestea fiind spuse, cei doi intrara in magazin, insa se indreptara catre raioane diferite, asta, nu inainte de a-si zambi reciproc.
Postări
