Despre tine...despre noi...

Abia acum constientizez cat de mult am putut sa tin la tine, abia acum, cand nu mai suntem asa cum eram odata. A venit ea si mi-a rapit ultima suflare, lasandu-ma fara spiritul profunzimii si fara bucuria cu care traiam fiecare conversatie a noastra. Stii ce era frumos? Iti puteam spune orice, caci tu nu te plictiseai ascultand vorbele mele si ma sfatuiai ca un prieten bun ce imi devenisesi. Ma intreb daca, ar fi fost altfel daca nu ti-as fi spus ce simt cu adevarat, daca nu m-as fi uitat la ochii tai albastri cu atata pasiune si dorinta de a-i descoperi cu intensitate. Recunosc ca, macar am avut privilegiul de a te cunoaste altfel decat au facut-o ceilalti, stiind fiecare trasatura morala a ta si fiecare insemnatate a gesturilor tale. Am descoperit ca avem pasiuni comune si visuri ce tindeau spre indeplinire. Dar, cum in viata nu e totul asa cum ne dorim, pot spune ca, desi am vrut cu desavarsire sa iti simt caldura trupului, strangandu-te macar pentru o secunda in bratele mele, nu mi-a fost indeplinit acest vis. Deseori, ma visam stand sub lumina argintie a lunii asteptandu-te, insa tu nu ajungeai niciodata. De multe ori imi spun ca nu va fi nimic intre noi, insa inima mea refuza cu desavarsire sa creada acest lucru, mai ales dupa ce tu ai fost singurul care i-a redat speranta de a iubi si de a isi construi iluzia prezentei ei langa a ta. Se pare, insa, ca ratiunea trebuie sa invinga simtirea, in cazul meu, si, desi imi este greu, voi incerca sa ma schimb, sa imi traiesc viata asa cum trebuie, fara a mai avea aceasta dorinta de a te avea aproape. Un lucru nu il voi putea schimba si anume, setea de a ma intoarce in trecut si de a incerca sa rememorez chipul tau in toata splendoarea lui ce va ramane eterna.

Departe de tine...

Intr-o zi, ea primeste o scrisoare de la el, in care acesta ii povesteste urmatoarele vorbe:

" Daca as putea, as pluti pe norii argintii ca sa ajung la tine, sa iti revad chipul ce mi-a provocat mereu atata fericire, dar...nu pot...si stau aici, singur, intr-un colt al camerei mele si te veghez cu gandul, caci aproape nu iti pot fi. De atatea ori imi reprosez ca nu ar fi trebuit sa te las sa pleci...as fi putut sa te strig, sa iti strang puternic mana si sa te implor sa ramai. Daca as da timpul inapoi exact asta as face: m-as aseza in genunchi si te-as ruga din suflet sa stai langa mine, sa iti simt inima batand langa a mea. Poate ca te intrebi de ce ti-am scris tocmai acum, dupa un an de zile, insa iti marturisesc sincer ca, pana acum nu am avut curajul necesar sa pun scrisoarea in cutia postala. Am scris nenumarate randuri pentru tine, insa am fost las, mi-a fost si imi este teama de cum vei reactiona. In fiecare zi, la fiecare secunda ma gandesc la tine si, fara sa imi dau seama cu adevarat, nevoia de a te avea aproape incepe sa isi faca simtita prezenta. Daca te-as putea avea inapoi, daca as putea sa-mi mai trec inca o data mana prin parul tau de culoarea alunei, ce mirosea a iasomie, a primavara..., sa iti cuprind palma intr-a mea si sa simt cum mainile noastre se potrivesc atat de bine, incat legatura ce s-a stabilit intre noi ne protejeaza si ne face invincibili. Ar mai fi multe de spus, insa o sa inchei aici. Daca ai primit scrisoarea mea, te rog sa te gandesti la ceea ce am mentionat in cuprinsul ei si la noi, asa cum eram candva...doi porumbei ce strabateau aleile vietii impreuna... "

Dupa ce citeste scrisoarea, ea ramane profund emotionata si se grabeste sa ii raspunda:

" Inima mea are inca aripi si acesta este un lucru de care sunt absolut sigura. Si acum am in fata ochilor chipul tau angelic, ce mi-a adus bucuria vesnica si mi-a dat puterea de a cunoaste absolutul. Simpla ta existenta este unicul lucru care imi mai sporeste bataile inimii si traiesc mereu impresiile si amintirile avute impreuna. Am o sete puternica de a ma intoarce in trecut, la ziua in care ne-am cunoscut, sa ma revad prin prisma ochilor tai albastri si senini, pe care ar fi gelos pana si cerul, care cu splendoarea sa cucereste sufletele tuturor si imbraca intregul tinut precum un acoperamant de cristal albastru. Nu stiu cum ar fi fost viata mea, daca nu as fi trait acele momente pline de fericire alaturi de tine. Asa cum stii, inainte de a pleca ti-am spus si motivul pentru care am facut acest lucru. Daca as mai fi ramas, dragostea noastra nu ar fi putut fi niciodata o parte din sfera verificabila a realitatii. Aveai atatea datorii fata de familia ta, trebuie sa ii intretii si eu, daca te-as fi luat departe, cu mine, as fi condus la distrugerea traiului decent pe care il duc acum, datorita tie. Saracia este cel mai dureros lucru care poate distruge o casnicie perfecta. Numai iluzia destramarii iubirii noastre m-a dus la disperare, insa circumstantele au fost de asa natura incat am preferat sa renunt la propria mea fericire, pentru a nu iti rapi privilegiul de a-ti ajuta familia. Responsabilitatile sunt pe primul plan, sau cel putin asa ar trebui sa fie in cazul tau. Desigur ca, daca m-ai intreba daca as dori sa fim din nou doi porumbei ce strabat impreuna aleile vietii, asa cum ai scris si tu in scrisoare, care, de altfel m-a incantat intr-un mod deosebit, as afirma cu placere ca as fi in totalitate de acord, deoarece dragostea ce ti-am purtat-o va ramane vesnica si flacara pasiunii ce a luat nastere in sufletul meu nu se va stinge niciodata si nici nu va fi inlocuita de alta. Sper sa fi adus argumente credibile pentru ca tu sa fi inteles ca, de fapt, te iubesc cu adevarat, insa nu putem trai si valorifica dragostea noastra decat intr-un plan al propriei imaginatii.

A ta pentru totdeauna,..."

Daca as putea sa zbor...

Se spune, in viata ca iubirea este cea care iti da aripi sa zbori. Nu condamn aceasta conceptie, insa nici nu o aprob. Pana acum nu am intalnit pe cineva care, cu ale sale simtaminte de profunda atasare si sensibilitate sa ma ridice pana la cer pentru a gusta din eterna puritate a Raiului. Am sperat si sper ca timpul imi va aduce in cale un astfel de om, o fiinta cu suflet nobil si plin de intelepciune. Pana atunci, o sa continui sa scriu povesti, despre o lume ce niciodata nu va putea fi intalnita in plan real, ci numai in tranfigurarile realitatii conform mentalitatii umane.

Daca as putea sa zbor, ar insemna ca a venit el, cuprinzandu-mi mana intr-a lui si dandu-mi putin din puterea sa, pentru ca amandoi sa devenim invincibili. Si atunci vom gusta impreuna din paharul cristalin al dragostei marete si profunde care ne va face sa uitam de tot si de toate si vom trai fericiti pana la adanci batraneti.

Si povestile mele nu vor mai fi create din pura mea imaginatie, parti din ele putand fi desprinse din lumea verificabila a realitatii.

Raportul dintre ratiune si simtire

Este un adevar universal recunoscut, acela ca natura umana este complexa si duala. De asemenea, se stie ca a alege intre gandire si pasiune este cu adevarat un lucru dificil, care de multe ori ne face sa ne intrebam de ce ar trebui sa facem aceasta alegere, sa ne luam fie dupa propriile ganduri, fie sa ne urmam inima.
Raportul dintre ratiune si simtire, sau chiar intre trup si suflet a reprezentat intotdeauna un mijloc de evidentiere a dualitatii umane. Ne intrebam deseori de ce aceste doua concepte se diferentiaza atat de mult unul de celalalt. Pe de o parte, se poate afirma ca ratiunea este reprezentata de exactitate si sugereaza de fapt logica mentalitatii umane. Este foarte important ca in decursul vietii noastre sa ne ghidam si dupa ratiune, dupa tot ceea ce inseamna gand, idee logica. Sentimentul este opusul evident al gandirii logice. Este ilogic, irational si plin de caldura umana.
Complexitatea ce apare in cazul firii umane este mai ales sugerata de contradictia ce se stabileste intre esenta si aparenta, intre propriul suflet si propriile ganduri. Este recomandabil sa incercam sa aducem macar un strop de echilibru care sa armonizeze rivalitatea dintre cele doua concepte. Trebuie ca noi insine sa luam o atitudine hotaratoare, sa fim neutri pentru un moment si sa cantarim intr-o balanta virtuala atat ratiunea, cat si pasiunea.
Desi este o hotarare grea, este absolut necesar sa cadem de acord cu una dintre acestea atunci cand avem de luat o decizie.
Daca ar fi sa vorbesc despre mine, trebuie sa marturisesc ca, mi s-a intamplat adesea sa am de ales intre gandirea logica si cea dominata de afectivitate, insa acest lucru este inevitabil in viata fiecarui om, deoarece noi suntem construiti dupa un prototip ce imbina cu usurinta binele si raul, Raiul si Iadul. Desigur ca, au fost ocazii in care nu am actionat cum trebuia, nu am facut alegerea corecta si am avut de suferit. Pe parcurs, am invatat ca, pentru a stii cum sa alegi intre ratiune si pasiune, trebuie sa te cunosti foarte bine si sa patrunzi atat de adanc in sufletul tau, incat sa gasesti raspunsul la toate framantarile tale. A cunoaste absolut adancurile inlauntrului tau, este o virtute ce merita recunoscuta si pretuita, pentru ca, daca o detii, esti capabil sa iei cele mai corecte decizii, aici intervenind stapanirea de sine, ce este si ea intregita in aceasta virtute.
In concluzie, pot afirma ca raportul dintre ratiune si simtire este atat de bine pronuntat in vietile noastre incat este aproape imposibil sa stii ce sa alegi dintre cele doua. Decizia corecta vine de undeva din interiorul fiintei umane si atunci cand ai de ales intre a actiona logic si a te ghida pur si simplu dupa inima, vei simti daca ai procedat corect numai daca stii sa te cercetezi indeajuns si daca ai aceasta capacitate de a examina toate posibilitatile si de a cauta inlauntrul tau, caci numai acolo vei gasi raspuns la toate intrebarile.